Şi bunicuţele fac sex

Şi bunicuţele fac sex

Cercetările din ultima vreme arată că femeile ajunse la 60-70-80 de ani au mai mult timp pentru sex ca niciodată în viață lor.

"Oricum ai lua-o, orice vârstă ai avea, 5 sau 50 de ani, ești aceeași persoană. Ai aceleași fantezii, impulsuri sexuale, nevoi de atingere și dorința de a fi în compania cuiva la orice vârstă. Aceste lucruri nu se schimbă odată cu înaintarea în vârstă."

"Formele alternative de plăcere pentru femeile mai în vârstă pot include sexul ocazional, relațiile deschise, folosirea jucăriilor sexuale și pornografia", spune  
Dr Bianca Fileborn.
O nouă privire în lumea la vârsta a treia aduce descoperirea faptului că multe femei de 60, 70 sau chiar 80 de ani au parte de mai mult sex, nicidecum mai puțin, știu clar ce vor în pat și sunt mult mai încrezătoare în ce vor de la partenerul lor. Eliberate de grijile frecvente cu privire la confortul psihic al celor din familie, sau de grija unor sarcini nedorite, multe bunicuțe sunt mai centrate pe satisfacerea propriilor plăceri sexuale și au o idee mai bună despre ce înseamnă o viață sexuală satisfăcătoare. Dacă ținem cont și de faptul că aceste femei, în tinerețile lor, au condus revoluția sexuală din perioada flower-power a anilor 1960-70, se pare că supraviețuitoarele par a face din nou o revoluție sexuală. De data asta vor să redefinească convențiile sociale în ceea ce privește dorințele sexuale la vârsta senectuții.

Cercetătorii studiului Sex, dorință și plăcere: experiențele femeilor australiene  spun că descoperirile lor au dat peste cap multe mituri ce le înconjurau pe doamnele de vârsta a treia. Dr Bianca Fileborn, de la Universitatea Trobe din Australia, Centrul de cercetare a sexului, sănătății și societății, spune că în timp ce dorința sexuală scade cu timpul, apetitul sexual al multor femei crește în ultimii ani de viață datorită anumitor factori, care n-au legătură cu îmbătrânirea.
"În timp ce unele femei experimentează un declin al libidoului după menopauză, altele dimpotrivă, trec printr-o creștere a dorinței sexuale. Majoritatea însă au avut diverse perioade în viața lor, de exemplu atunci când au avut copii mici au trecut printr-o descreștere a apetitului sexual, din cauza extenuării fizice și a lipsei somnului. Libidoul nu este ceva linear, ci ține mai multe de fluctuațiile și lucrurile care se întâmplă în viața noastră", a spus ea.
Una dintre femeile intervievate pentru acest studiu, în vârstă de 57 de ani, descrie vârsta a treia ca fiind cea mai bună perioadă din viața ei, din punct de vedere sexual. "Femeile pe care le cunosc, la această vârstă, nu sunt speriate de sex. Recunosc că este cea mai bună perioadă din viață pentru că știi sigur că nu mai faci copii și nici nu mai de ce să te gândești la gospodărie. Toți sunt mari, au familiile lor și te trezești cu o grămadă de timp." Puse în fața problemelor de sănătate și a agilității diminuate, multe femei în vârstă au recunoscut că preferă să aibă alt gen de activități sexuale în locul penetrării. La vârsta asta discutăm despre alte forme de plăcere: relații sexuale ocazionale, pornografia, gigolo, jucării sexuale".
Una dintre femeile intervievate s-a plâns de lipsa cărților sau a altor materiale sexuale dedicate doar femeilor. "Poți găsi cărți despre artrită, diabet... dar unde sunt cele în urma cărora să descoperi ce mai e frumos în corpul tău sau cum să te satisfaci mai bine pe tine și partenerul tău? Nu există."
Până și cercetătorii au remarcat acest lucru. Nu există informații despre sănătatea sexului sau despre bolile cu transmitere sexuală la vîrsta a treia, de parcă e clar că după o anumite perioadă sexul trebuie să fie întrerupt. Sue Hendy, director executiv la Centrul de Îmbătrânire, spune că sexualitatea vârstnicilor are implicații doar la nivel organizațional și social și este total ignorată partea cu nevoile sexuale. Potrivit acesteia, problema cu sexualitatea absentă la batrânei este aspectul cheie al problemelor lor sociale și izolării.

Comments

Popular posts from this blog

Top 10 melodii pentru sex

Behind the scene. Cum arată mulajul făcut după sânii starletei Kendra Lust

Victoria Rae Black: economia porno îşi revine